CAMERA PRELIMINARA SI NOILE MODIFICARI LEGISLATIVE – SCURTE OBSERVATII CRITICE. CUM NE INTOARCEM DE UNDE AM PLECAT

Prin Legea nr. 75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala se aduc schimbari in mai multe materii cum sunt masurile de supraveghere tehnica sau durata controlului judiciar.

Modificarea cu cel mai mare impact practic priveste faza camerei preliminare si este una poate trecuta prez usor cu vederea pana acum, dar care anihileaza si rastoarna mai mult de un an si jumatate de practica judiciara unanima in respectarea deciziilor Curtii Constitutionale si ale principiilor procesului echitabil.

In mod firesc, Legea ar fi trebuit sa vina in aplicarea Deciziilor Curtii Constitutionale, in special a Deciziei nr. 641/2014. Cu toate acestea, in mod cu totul surprinzator, legiuitorul nu a inteles esenta motivarii Curtii si nu a fost receptiv la practica judiciara si la parerile specialistilor elaborate dupa Decizia nr. 641. Prin gresita interpretare a principiilor contradictorialitatii si a dreptului la o procedura orala in fata instantei, Legea nr. 75/2016 ne intoarce practic in timp, acolo unde ne aflam inainte de Decizia Curtii din 11 noiembrie 2014, pe taramul procedurii necontradictorii si a deciziilor luate fara citare.

In legatura cu ratiunea introducerii noii faze a camerei preliminare s-a exprimat pe larg doctrina de specialitate si nu vom insista sub acest aspect. Incidenta in problema ce o supunem discutiei este contradictorialitatea si oralitatea fazei procesuale, principii enuntate in Decizia instantei de contencios constitutional mai sus aratata.

Gandita initial ca o faza nepublica, scrisa, ca urmare a criticilor de neconstitutionalitate admise, s-a apreciat ca “din perspectiva protejarii drepturilor omului, (…) principiul contradictorialitatii este un element al principiului egalitatii armelor si al dreptului la un proces echitabil. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca egalitatea armelor este o trasatura inerenta a unui proces echitabil, care presupune ca fiecarei parti sa i se acorde posibilitatea rezonabila de a prezenta cauza in conditii care sa nu o plaseze intr-o situatie net dezavantajoasa visa-vis de adversarul sau (Hotararea din 16 noiembrie 2006 pronuntata in Cauza Klimentyev impotriva Rusiei, paragraful 95)”. De asemenea, Curtea a aratat ca in vechea forma „inculpatul nu se bucura de posibilitatea reala de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat in drept sau in fapt de catre adversar si la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri si exceptii dupa consultarea rechizitoriului, iar in ceea ce priveste partea civila si partea responsabila civilmente, Curtea retine ca acestea sunt excluse ab initio din procedura de camera preliminara. Reglementand in acest mod, legiuitorul a restrans in mod absolut posibilitatea partilor de a avea cunostinta si de a dezbate exceptiile ridicate din oficiu si sustinerile parchetului, plasandu-le intr-o situatie dezavantajoasa fata de procuror.”

In sustinerea necesitatii caracterului oral al procedurii, instanta constitutionala a aratat ca „in ceea ce priveste dreptul la o procedura orala, numai in cadrul unor dezbateri desfasurate oral procesul poate fi urmarit efectiv, in succesiunea fazelor sale, de catre parti. Totodata, dreptul la o procedura orala contine si dreptul inculpatului, al partii civile si al partii responsabile civilmente de a fi prezente in fata instantei. Acest principiu asigura contactul nemijlocit intre judecator si parti, facand ca expunerea sustinerilor formulate de parti sa respecte o anumita ordine si facilitand astfel stabilirea corecta a faptelor.

Prin aceeasi Decizie se admite posibilitatea administrarii de probe pentru dovedirea nelegalitatii obtinerii probelor in faza urmaririi penale, Curtea aratand ca „in anumite circumstante aspectele de fapt ce au stat la baza obtinerii anumitor probe au relevanta directa si implicita asupra legalitatii probelor; or, imposibilitatea judecatorului de camera preliminara de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor inscrisuri, precum si lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, il pun pe acesta in postura de a nu putea clarifica situatia de fapt, aspect ce se poate rasfrange implicit asupra analizei de drept.”

Un alt aspect asupra caruia s-a statuat prin motivarea Curtii, sub aspectul participantilor la procedura, criticat partial pe buna dreptate in doctrina este in sensul obligativitatii participarii la camera preliminara a partii civile si a partii responsabile civilmente, subiectul activ respectiv pasiv al actiunii civile.

Sintetizand, Curtea a declarat neconstitutionale dispozitiile privind comunicarea cererilor si exceptiilor formulate catre Parchet cu posibilitatea acestuia de a raspunde in scris acestora precum si cele privind solutionarea exceptiilor fara participarea procurorului si inculpatului. Mai mult, a statuat obligativitatea participarii subiectilor actiunii civile la aceasta procedura precum si caracterul oral si contradictoriu al acesteia.

In materia plangerii la judecatorul de camera preliminara impotriva solutiilor de netrimitere in judecata prevazuta de art. 341 CPP, Curtea Constitutionala s-a pronuntat anterior, argumentele in favoarea contradictorialitatii dezbaterilor si ale oralitatii, prin prisma dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO fiind in mare masura aceleasi.

Doctrina si practica judiciara au receptat pozitiv opinia Curtii, cu toate ca legiuitorul nu s-a grabit sa clarifice normativ situatia. De fapt, practicienii au fost nevoiti sa trateze institutia sub aspectele in discutie pe baza motivelor Curtii Constitutionale, a principiilor procesului penal si a practicii Curtii de la Strasbourg.

Astfel, instantele procedau la comunicarea rechizitoriului, cu precizarea termenului in care se pot formula cereri si exceptii, ulterior fiind stabilit un termen pentru dezbaterea contradictorie a acestora in toate situatiile, chiar in cea a neformularii lor. Solutia era una fireasca, deoarece in toate situatiile subzista dreptul partilor la o procedura orala, in sensul sustinerii pozitiei lor, chiar daca acestea erau in sensul de a nu invoca cereri ce fac obiectul camerei preliminare. Aceasta solutie era unica posibila, in interpretarea art. 346 al. 2 CPP, care nu preciza  ca incheierea, in cazul neformularii cererilor, se va pronunta fara participarea partilor procesului penal, iar chiar daca ar fi existat, aceasta precizare ar fi devenit si ea contrara Constitutiei.

Prin modificarile survenite prin Legea nr. 75/2016, al. 2 al art. 346 CPP este abrogat, iar al. 1, care trateaza situatia pasivitatii partilor in a formula cereri sau exceptii este formulat astfel : “Daca nu s-au formulat cereri si exceptii in termenele prevazute la art. 344 alin. (2) si (3) si nici nu a ridicat din oficiu exceptii, la expirarea acestor termene, judecatorul de camera preliminara constata legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si dispune inceperea judecatii. Judecatorul de camera preliminara se pronunta in camera de consiliu, fara citarea partilor si a persoanei vatamate si fara participarea procurorului, prin incheiere, care se comunica de indata acestora.”

Se impune o scurta precizare cu privire la termenele prevazute de art. 344 al. 2 si 3, la care face trimitere textul citat. Astfel, in privinta termenului de cel putin 20 de zile s-au conturat doctrinar doua opinii. In prima opinie se apreciaza ca acest termen este unul de decadere, cererile si exceptiile depuse dupa curgerea acestuia nemaifiind luate in considerare de judecator, fiind vorba de un termen legal. Cea de-a doua orientare, care pare mai justa si in acord cu spiritul normelor legale, este in sensul ca termenele nu sunt unele de decadere, avand caracter de recomandare. Se opineaza ca termenul stabilit de judecatorul de camera preliminara este unul judiciar, iar nu legal, partile avand posibilitatea invocarii de cereri sau exceptii noi chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialitatii procedurii.

Si dispozitiile procedurale privitoare la regimul nulitatilor pledeaza in sensul posibilitatii invocarii acestora la momente procesuale diferite decat cel limitat de art. 344 CPP. Sintagmele inchiderea/incheierea procedurii de camera preliminara (carora o parte a doctrinei le-a dat o semnificatie diferita, desi acestea par a fi sinonime) semnifica momentul procesual cu care, in faza camerei preliminare, se incheie verificarea dosarului de camera preliminara. Or, in acord cu Decizia Curtii Constitutionale, acest moment nu poate fi decat unul la care partile vor fi citate, cu asigurarea caracterului echitabil al procedurii.

Solutia adoptata prin Legea nr. 75/2016, prin care “Judecatorul de camera preliminara se pronunta in camera de consiliu, fara citarea partilor si a persoanei vatamate si fara participarea procurorului, prin incheiere, care se comunica de indata acestora”, in cazul neformularii de exceptii, vine in contradictie cu Decizia Curtii, cu practica judiciara asezata dupa aceasta decizie si cu opiniile majoritare ale doctrinei. Dar nu numai atat, ci norma anihileaza practic posibilitatea invocarii nulitatilor in termenele prevazute de art. 281 si 282 CPP, dand nastere unor situatii absurde.

Asa cum apreciam in titlul prezentei analize, dispozitia criticata este practic o intoarcere regretabila la caracterul necontradictoriu al camerei preliminare astfel cum aceasta a fost inainte ca instanta constitutionala sa o remedieze. Prezumtia ca o parte in procesul penal care nu a respectat termenul acordat de instanta nu doreste sa invoce nulitati procesuale personal in fata acesteia este una lipsita de suport legal. De fapt, aceasta ar fi motivarea fictiunii introduse, aceea in sensul ca partea care nu a formulat cereri scrise ar fi renuntat la caracterul contradictoriu al procedurii, lucru pe care il apreciem ca fiind inadmisibil.

Este evident ca principalele exceptii formulate in camera preliminara privesc nulitatile actelor de procedura, cu scopul excluderii probelor obtinute in mod nelegal, aceste critici primand in practica instantelor de judecata. Criticile de neregularitate au deseori finalitatea doar a unei temporizari a actiunii penale. Mergand pe linia rationamentului Legii nr. 75/2016, coroborat cu dispozitiile art. 281 si 282 CPP, un inculpat care a invocat in scris exceptii de nulitate ale unor procedee probatorii spre exemplu, va avea parte de o procedura orala si contradictorie, ba chiar va putea sa invoce exceptii noi la termenul ce instanta il va acorda pentru dezbaterea acestora. Un inculpat care insa nu a formulat exceptii in termenul devenit imperativ nu va avea posibilitatea sa-si sustina chiar aceasta pasivitate, dar nici nu va avea dreptul la o procedura in fata instantei in care sa aiba dreptul sa invoce pentru prima data exceptii, asa cum permit textele mai sus aratate.  Desi probabil a incercat sa blocheze accesul la dezbaterea contradictorie a partilor care raman in pasivitate, Legea nr. 75/2016, in mod regretabil, nu a coroborat dispozitiile referitoare la camera preliminara cu cele ce privesc nulitatile.

Ne intrebam cand se incheie procedura in camera preliminara pentru cel ce nu a inteles sa se conformeze rigorii celor 20 de zile (care devin astfel un termen imperativ). La sfarsitul acestor 20 de zile sau atunci cand judecatorul va hotari, in camera de consiliu, fara participarea partilor, a persoanei vatamate sau a procurorului? Este cert ca, in sensul celor statuate doctrinar, doar in acest ultim moment se procedeaza la verificarea dosarului de urmarire penala de catre judecator, insa problema grava este ca, in mod absurd, partilor si procurorului le este oprit accesul si cuvantul pe aceasta procedura.

Textul legal asa cum a fost modificat incalca si dreptul la aparare. Astfel, in jurisprudenta de dupa Decizia CCR nr. 641, s-a stabilit ca in toate cazurile prevazute de art. 90 CPP in care asistenta este obligatorie in fata instantei de judecata, ea va fi obligatorie si in camera preliminara, asimilata unei judecati. Chiar daca, potrivit art. 344 al. 3, rechizitoriul se va comunica si avocatului din oficiu, dificultatile practice vor limita in multe cazuri contactul direct al acestuia cu inculpatul, din moment ce procedura devine una scrisa. Primind citatie pentru termenul de judecata, inculpatul care initial a ignorat adresa alaturata rechizitoriului si fiind prezent la acel termen, avea posibilitatea unui contact direct cu aparatorul sau in sensul lamuririi unor aspecte ce fac obiectul camerei preliminare. Chiar in situatia lipsei caracterului obligatoriu al apararii, prin chemarea la instanta, chiar daca nu a inteles obiectul mai mult tehnic al camerei preliminare, si prin intrebarile adresate de judecator pe intelesul acestuia privitoare la respectarea drepturilor sale in ancheta,  inculpatul constientiza seriozitatea demersului impotriva sa. Ar mai fi si un argument de esenta apararii, o aparare concreta si efectiva (asa cum frecvent se refera CEDO in jurisprudenta sa) poate fi efectuata doar in contradictoriu, in fata instantei, prin prezentarea unor argumente legale si prin combaterea argumentelor partilor adverse sau ale parchetului.

Norma procedurala fiind de aplicare imediata si necontinand dispozitii tranzitorii, ar urma ca termenul in vederea dezbaterii obiectului camerei preliminare sa nu mai poata fi stabilit in toate cauzele, ca pana in prezent, ci doar in dosarele in care s-au formulat exceptii in termen. In cazul contrar, dupa expirarea termenului acordat, instanta va pronunta incheierea de incepere a judecatii. Inculpatul (caci el este in realitate cel mai interesat de obiectul camerei preliminare) va primi doar incheierea judecatorului.

De aici ajungem la o alta dispozitie care poate fi considerata cel putin discutabila. Desi pana la interventia modificarii legislative, incheierea de incepere a judecatii, in situatia neformularii de cereri sau exceptii (discutata insa in fata judecatorului) era definitiva si nu se comunica, in prezent, potrivit art. 347 al. 1, incheierea pronuntata in procedura necontradictorie se comunica si poate fi contestata in termenul de 3 zile de la comunicare. Prin urmare partea nu este chemata spre a dezbate obiectul fazei procesuale, insa hotararea pronuntata in lipsa ii este adusa la cunostinta.

Se poate ridica o problema interesanta in aceasta situatie, prin raportare la dispozitiile art. 425¹ al. 7, pct. 2, lit. b, in ce masura s-ar putea cere judecatorului de camera preliminara al instantei superioare desfiintarea cu trimiterea spre rejudecare. Strict din punct de vedere al normei legale nu am putea sa avem o nerespectare a dispozitiilor privind citarea, deoarece nu avem asemenea texte care sa fie respectate, dar realitatea este ca, desi Legea 75/2016 nu mai impune citarea in cazul analizat, se poate discuta de o neparticipare la o procedura care, lato sensu, este asimilata unui proces penal si de o judecata in absentia.

La art. 347 al. 3, legiuitorul isi aminteste de contradictorialitate, desi, in situatia in care era constant in eroare, putea opta si aici pentru o procedura secreta. Astfel ca partile, persoana vatamata si procurorul vor fi chemati in fata judecatorului de la instanta de control. Alineatul 4 limiteaza caracterul devolutiv al contestatiei, statuand ca “in solutionarea contestatiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau exceptii decat cele invocate sau ridicate din oficiu in fata judecatorului de camera preliminara in procedura desfasurata in fata instantei sesizate cu rechizitoriu, cu exceptia cazurilor de nulitate absoluta”. Pare ca norma se refera la nulitatile absolute prevazute de art. 281 CPP, desi avand in vedere inconsecventele criticate, ar  putea la fel de bine sa se refere la nulitatile absolute din procedura de camera preliminara (cum ar fi incompatibilitatea judecatorului). Din nou ajungem la o situatie paradoxala, astfel ca exista, chiar pentru cel ce a pierdut termenul de 20 de zile, posibilitatea unei dezbateri contradictorii in fata judecatorului, printr-un pretins remediu in procedura contestatiei. Asadar nu se stabileste un termen in prima instanta pentru posibila invocare a unor nulitati absolute, dandu-se dreptul la aceasta in contestatie. Situatia aduce insa atingere principiului dublului grad de jurisdictie (art. 2 Protocolul 7 CEDO), in situatia invocarii nulitatilor absolute in contestatie, ultima instanta fiind  si singura ce statueaza asupra acestora, acestea nemaiputand fi analizate in faza de judecata.

In ceea ce priveste posibilitatea administrarii de probe in camera preliminara, ca urmare a motivelor Deciziei nr. 641/2014, doctrina si practica au admis ca, pentru a dovedi caracterul nelegal al obtinerii unor mijloace de proba, se poate cere administrarea unor probe in aceasta procedura.  Art. 345 al. 1, astfel cum a fost recent modificat, limiteaza mijloacele de proba ce ar putea fi administrate in aceasta procedura la inscrisuri. Se prevede ca “judecatorul de camera preliminara solutioneaza cererile si exceptiile formulate ori exceptiile ridicate din oficiu, in camera de consiliu, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a oricaror inscrisuri noi prezentate, ascultand concluziile partilor si ale persoanei vatamate, daca sunt prezente, precum si ale procurorului.” In opinia noastra, limitarea este nejustificata si este contrara opiniei Curtii Constitutionale, a doctrinei si a practicii instantelor. Chiar daca filtrul admisibilitatii probatoriului a respins in concret frecvent cereri privind administrarea altor mijloace de proba decat inscrisurile, nimic nu interzice posibilitatea admiterii acestora. Curtea a aratat ca „in anumite circumstante aspectele de fapt ce au stat la baza obtinerii anumitor probe au relevanta directa si implicita asupra legalitatii probelor; or, imposibilitatea judecatorului de camera preliminara de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor inscrisuri, precum si lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, il pun pe acesta in postura de a nu putea clarifica situatia de fapt, aspect ce se poate rasfrange implicit asupra analizei de drept. Prin folosirea in mod alternativ a expresiilor de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor inscrisuri, s-a admis si posibilitatea admiterii altor probe decat acestea, in caz contrar Curtea ar fi facut referire doar la inscrisuri. Astfel ca limitarea probatiunii prin noua norma legala este una nejustificata.

Concluzionand, dupa o pasivitate de un an si jumatate de la interventiile instantei constitutionale, organele legislative au adoptat  o lege care mai mult complica procedura camerei preliminare decat sa o simplifice. Practicienii, chiar in situatia de vid legislativ, au asezat pe principii juste  noua faza procesuala, cu respectarea directiilor enuntate de Curte, ale contradictorialitatii, procedurii orale, nemijlocirii, procesului echitabil si ale dreptului la aparare. Publicarea Legii nr. 75/2016 este un regres, prin aceea ca ne intoarce in procedura camerei preliminare la o faza nepublica, adica exact ceea ce s-a criticat in termeni duri la finele anului 2014.

Neconstitutionalitatea  art. 347 al. 1 este asadar flagranta si, cu cat aceasta se va pronunta mai repede, cu atat se va reveni la o procedura care, chiar cu limitele ei, s-a dovedit utila procesului penal.

 

Avocat ADRIAN STAN – Baroul Timis